Pe stoc
O icoana superba ce reprezinta Copie a Icoanei Maicii Domnului Богоматерь Руно Орошенное„ ”Maica Domnului, Lâna cea udată de rouă” sarbatorita pe 31 decembrie s.n. sau 13 ianuarie s.v.-Patroana casei celor nascuti de ziua ei!
Roua simbolizează harul Duhului Sfânt.
Lâna simbolizează firea omenească, care primește harul fără a-și pierde curăția.
Maica Domnului este văzută ca pământul curat, udat de roua cerească, fără de sămânță bărbătească.
Această icoană este un puternic simbol al Nașterii feciorelnice a lui Hristos.
„Lâna udată de rouă” este o denumire simbolică a Maicii Domnului, legată de imaginea veterotestamentară a lânii minunat udate de rouă a dreptului Ghedeon.
În Cartea Judecătorilor (cap. 6, versetele 37–38) se istorisește cum roua a căzut numai peste lâna tunsă (runo) așezată de Ghedeon, în timp ce tot pământul din jur a rămas uscat. Prin acest semn, Dumnezeu a întărit făgăduința Sa că va mântui pe Israel.
În Noul Testament, această lână din Vechiul Testament, peste care a coborât roua cerească ca simbol al mântuirii poporului iudeu, este asociată cu Fecioara Maria, prin Care Dumnezeu S-a întrupat pentru mântuirea întregii omeniri.
Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului, scriind o carte despre vindecările minunate săvârșite prin icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a intitulat-o „Lâna udată de rouă”.Sursa: Site-ul „Icoane făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”,
autor – Valeri Melnikov (2011)
Maica Domnului are acatist-Sf.Porfirie un bătrân grec, spune că trebuie să-ți revarsi toate nevoile, durerea, problemele Maicii Domnului. Ascetul ne învață să nu avem asteptari de la oameni apropiați, ci să apelăm la Maica Domnului, care va aranja totul asa cum este cel mai bine!
Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti.
Mari daruri darueste Maica Domnului celor ce ii cinstesc icoanele si i se citeste acatistu in fata icoanei,macar de citit povestea icoanei,si asa veti fi mereu pomeniti in rugaciune de catre Nascatoarea de Dumnezeu la tron Sf.Treimi
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Cinstire și ajutor duhovnicesc
Icoana este cinstită mai ales pentru:
vindecări de boli grele, inclusiv cronice;
luminarea minții și întărirea credinței;
ajutor în sterilitate, sarcină și naștere;
pace în familie și curățirea sufletului.
Nu întâmplător Sfântul Dimitrie al Rostovului a ales acest titlu pentru cartea sa despre vindecările minunate ale Maicii Domnului.
CARACTERISTICI PRODUS Va fi apreciata de persoanele dragi - icoana de mai sus este o reproducere ( ilustratie foarte reusita dupa original) inramata in rama de rasina - cu partile laterale atent lucrate de catre artistii nostri ce imita foarte bine lemn ,un material prelucrat ecologic-montata manual de catre artistii nostri.
10x15cm (Interior ) 16x21 cm exterior
15x18cm (Interior ) 19x24 cm exterior
20x25cm (Interior ) 26x31 cm exterior
Atentie pretul este pentru o singura bucata! Disponibilitate :In limita stocului disponibil!
Pentru comenzi en gros acordam discount-uri.
Pret mic de importator
Ce spun utilizatorii despre Maica Domnului Lana cea udata de roua 31 dec -13 ian icoana rara:
Nu sunt comentarii pentru produsul: Maica Domnului Lana cea udata de roua 31 dec -13 ian icoana rara
Fii primul care scrie un comentariu !
Alerta pret pentru produsul Maica Domnului Lana cea udata de roua 31 dec -13 ian icoana rara
In momentul cand produsul va atinge pretul indicat veti fi notificat pe e-mail.
Pentru a cumpara un produs de la noi este nevoie sa indeplinesti conditia majoratului, adica de a avea peste 18 ani. Orice comanda este preluata prin e-mail sau telefon de catre personalul nostru. In limita stocului disponibil produsele vor fi livrate in termen 24 ore de la efectuarea comenzii (cu gravare).Pentru Bucuresti si in 12 ore de la comanda. In lipsa produsului pe stoc comanda va fi preluata si procesata timp de la 3 zile la 28 zile lucratoare. Ne cerem scuze anticipat daca se vor intampla si cazuri din acestea. Pentru verificarea produselor pe stoc rog sa fim contactati la : 0723 212 848
Sau sa ne scrieti la :
office@mgargenti.ro
Gravare -personalizare produse;
Produsele se graveaza gratuit 2 litere+promotiile ce includ nume/sigla/text Gratuit. Daca doriti un anumit scris va rog sa ne comunicati aceasta printr-un mail oficial si sa ne transmiteti exact caligrafia literelor/monograma/sigla/logo societate/semnatura,etc.
Durata este de 12 ore de la efectuarea comenzii. Daca efectuati comanda dimineatza pana la orele 14 - seara produsul va fi personalizat si livrat catre dumneavoastra! Pentru persoanele din Bucuresti-produsul poate fi ridicat direct de la magazin cu un telefon in prealabil-0727 850 636.
Produsele gravate/personalizate NU se returneaza.
Icoanele comandate nu se returneaza!
Plata produselor si transport:
De comun accord putem stabili urmatoarele modalitati de plata:
Transfer bancar in lei: din contul Dumneavoastra in numarul de cont pe care il vom specifica la cerere in factura fiscala emisa catre cumparator.
Livrarea prin Posta romana se face doar daca efectuati plata in vans in contul bancar al societatii!
Mandat postal ce va include valoarea totala a obiectului cumparat +Transportul 25 ron . Toate produsele ce depasesc 1 kg se va adauga 1 ron /kg.
Curier cu plata la livrarea produsului(ramburs), ambalaj transport si retur -
in tara 25 Ron-Plic,daca colet depaseste dimensiunea unui plic acesta va fi masurat si se va taxa volumetric depinde de malaj acestuia(daca sunt km extra se va adauga 1ron/km.)
Bucuresti-25 Ron
Ambalajul (la cerere) pentru cadou este gratuit la MG ARGENTI!
Nota:
MAGAZINUL FIZIC ESTE INCHIS.Comenzile se proceseaza doar Online.Va Multumim!
Fiindca relatia noastra cu clientii nostri este foarte importanta pentru noi am creat pagina oficiala de facebook unde puteti sa ne scrieti pe forum.,adauga comentarii.
https://www.facebook.com/MG ARGENTI
Relatia cu fiecare dintre clientii nostri este foarte importanta pentru noi.
MG ARGENTI va garanteaza calitatea produselor si accepta returnarea obiectelor pentru orice motiv in interval de 10 zile dupa primirea produsului cu conditia sa obtineti in prealabil avizul nostru de returnare in scris (e-mail,fax) si produsul sa fie insotit de un proces verbal de returnare a produsului. Returnarea banilor se va face in cursul a 30 zile lucratoare.
Drepturile si obligatiile consumatorului sunt cele prevazute in O.G. nr.130/2000 aprobata prin Legea 51/2003 republicata in Monitorul Oficial privind regimul juridic al contractelor la distanta si in O.G. 21/1992 republicata cu modificarile ulterioare privind protectia consumatorului.
Telefon Protectia consumatorului: - 021 312 12 75, interior 944
fax - 021 314 34 61
De asemenea, consumatorii pot suna şi la numărul de telefon 0800.080.999.
sau e-mail - biroupresa@anpc.ro
Adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor -
www.anpc.gov.ro
Produsele cumparate de la noi contin certificate de garantie si autenticitate din Grecia sau Italia si traduse de echipa noastra. Personalul nostru va ambala in cadou conform francizei toate produsele comandate la noi. Produsul va fi transportat catre Dumneavoastra in plic antishoc pentru a evita eventualele degradari a acestora. Pentru orice informatie echipa noastra va sta la dispozitie si va va oferi raspunsuri detaliate la toate intrebarile dumneavoastra privind stocul, numeroasele beneficii si avantaje pe care le puteti obtine in urma vizitarii magazinelor noastre, reduceri de preturi sau oferte promotionale: Fiecare client in parte, societati mici sau mijlocii, companii nationale sau multinationale, se bucura si beneficiaza de toata atentia noastra la urmatoarele numere de tel si adrese de e-mail: Pentru ca relatia cu fiecare dintre clientii nostri este foarte importanta pentru noi si pentru a fi cat mai aproape de Dumneavoastra:
Echipa MG ARGENTI
QUALITY EXCLUSIVE SILVER ART
Rel cu clientii:
Program: 10.00 - 20.00
office@mgargenti.ro
General Manager:
Marina Gatman: 0727 850 636
marina_gatman@mgargenti.ro
Echipa MG ARGENTI va multumeste pentru timpul acordat si va lasa sa va rasfatati de cadourile oferite de noi pentru present sau viitor. Sa nu uitam sa ne bucuram de momentele unice din viata noastra.
Toate produsele includ TVA 24%