Pomenirea Sfintei Muceniţă Eliza fecioara din insula Chitera (+ 375)
Pe stoc
Sfânta Muceniţă Eliza fecioara din insula Chitera (+375) sarbatorita pe s.n. 1 august / s.v. 14 august in calendar ortodox- Mare ocrotitoare celor nascuti de ziua ei si celor ce ii poarta numele/prenumele si diminutivele.
Dupa cum se vede se scrie in limbna Rusa Lizabeta -tradus Eliza
Viața Sfintei Mucenițe Eliza, fecioara din insula Chitera (+375)
Sfânta Muceniță Eliza s-a născut și a crescut în insula Chitera (Cythere sau Kythera), situată la sud de Peloponez, într-o familie creștină care i-a sădit din pruncie dragostea de Hristos. Din tinerețe, Eliza s-a hotărât să-și păstreze fecioria și să trăiască viață curată, în post și rugăciune, închinată Domnului.
Pe la anul 375, în vremea prigoanelor târzii și a tulburărilor ce încă mai zguduiau Biserica, mai ales prin păgânătatea care rămânea puternică în multe cetăți ale Greciei, tânăra Eliza a fost denunțată pentru credința ei. Judecătorii păgâni au adus-o înaintea lor și au încercat să o silească să aducă jertfă idolilor.
Cu îndrăzneală și statornicie, fecioara a mărturisit că Unul este Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, și că nu va părăsi curăția credinței pentru înșelăciunea zeilor mincinoși. Pentru aceasta a fost supusă la chinuri: a fost bătută, târâtă prin piața cetății și amenințată cu focul și cu sabia.
Dar Sfânta Eliza răbda toate cu rugăciune pe buze, întărindu-se cu nădejdea în Hristos. În cele din urmă, neputând să o abată de la credință, păgânii i-au tăiat capul cu sabia. Astfel, tânăra fecioară și-a dat sufletul în mâinile Mirelui ceresc, primind cununa muceniciei.
Sfintele sale moaște au fost îngropate de creștinii din Chitera cu mare cinste, iar mai târziu au devenit izvor de vindecări și mângâiere pentru cei ce alergau la ea cu credință.
Sfânta Muceniță Eliza este cinstită în calendarul ortodox la 1 august și este chemată în rugăciune mai ales de fecioare și de tineri, pentru păstrarea curăției, de cei care trec prin ispite grele și de cei care doresc să rămână statornici în credință până la sfârșit.
Din spusele oamenilor si minunile infaptuite se stie ca Sf.Eliza Ajuta in timpurile de prigoana,intareste in credinta,alunga frica si daruieste curaj ,ajuta la luminarea mintii si discernamant.,ajuta cand se trece prin necazuri mari,ajuta sa ai bunastare si fericire in casa,Ocrotitoarea vaduvelor si femeilor singure.
Pomenirea Sfintei Muceniţă Eliza fecioara din insula Chitera (+ 375)
Sfanta M.Mc.Eliza te rugam sa mijlocesti la tron lui Dumnezeu pentru noi! Pentru iertare de pacate ,sanatate si mantuire. Multumim pentru toate darurile daruite noua!
Icoana- simbolizeaza inca din Evul Mediu victoria binelui asupra raului, devenind, din aceasta pricina, integrat in numeroase traditii si sarbatori crestine de pretutindeni!Aceasta icoana este BINECUVANTAREA FAMILIEI prin ocrotirea ei de boli si necazuri si de duhuri necurate, cu ajutorul prezentei Sf.M.Mc.Eliza, Cadoul ideal pentru aniversari de nume, nunti,casa noua - simbolizand Ocrotirea FAMILIEI .
Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu,viata si sunt pomeniti in rugaciune.
Va fi apreciata de persoanele dragi -
Aceasta este o icoană realizată din lemn cires MDF cu finisaj lucios de culoare vișiniu-închis (aspect de mahon), decorată cu rama eleganta ca ornament argintiu aplicat pe contur.
Detalii Material: suport din lemn MDF, finisat prin lăcuire; ornamentația este din aliaj metalic si plastic cu aspect argintiu, reliefat cu motive florale.
Design: partea superioară are o linie elegantă ovala, iar partea inferioară este decorată cu motive florale simetrice.
Protecție: rama cat si interiorul icoanei este acoperit cu un strat protector (plastifiat/ exterioru lăcuit), care îi conferă luciu și rezistență sporită la uzură și umiditate. Acest strat protector nu dăunează icoanei și nici nu influențează calitatea estetică; dimpotrivă, ajută la păstrarea aspectului nobil și protejează suprafața de zgârieturi.
Aceasta este o icoana de calitate economica , potrivită pentru icoane de birou sau de perete, care oferă un aspect elegant și durabil, fără riscuri pentru imaginea sau suportul icoanei.Pe spatele icoanei este o icoana argintie superba astfel icoana are 2 fete,daca o folositi pt birou.(Acesta este cadou)
Tara de origine Romania- cu respect pentru traditie si calitate
Dim exterioara: 17 x 19.50 cm + Silver Color Touch marime medie
Dim exterioara: 24 x 30 cm +Golden Silver Color Touch marime medie
Atentie pretul este pentru o singura bucata! Disponibilitate :In limita stocului disponibil!
Pentru comenzi en gros acordam discount-uri.
ambalaj de lux- de cadou - din carton. Pret mic de importat
Ce spun utilizatorii despre Sf.Mc.Eliza ocrotitoare celor nascuti 1 august-icoana rara:
Nu sunt comentarii pentru produsul: Sf.Mc.Eliza ocrotitoare celor nascuti 1 august-icoana rara
Fii primul care scrie un comentariu !
Alerta pret pentru produsul Sf.Mc.Eliza ocrotitoare celor nascuti 1 august-icoana rara
In momentul cand produsul va atinge pretul indicat veti fi notificat pe e-mail.
Pentru a cumpara un produs de la noi este nevoie sa indeplinesti conditia majoratului, adica de a avea peste 18 ani. Orice comanda este preluata prin e-mail sau telefon de catre personalul nostru. In limita stocului disponibil produsele vor fi livrate in termen 24 ore de la efectuarea comenzii (cu gravare).Pentru Bucuresti si in 12 ore de la comanda. In lipsa produsului pe stoc comanda va fi preluata si procesata timp de la 3 zile la 28 zile lucratoare. Ne cerem scuze anticipat daca se vor intampla si cazuri din acestea. Pentru verificarea produselor pe stoc rog sa fim contactati la : 0723 212 848
Sau sa ne scrieti la :
office@mgargenti.ro
Gravare -personalizare produse;
Produsele se graveaza gratuit 2 litere+promotiile ce includ nume/sigla/text Gratuit. Daca doriti un anumit scris va rog sa ne comunicati aceasta printr-un mail oficial si sa ne transmiteti exact caligrafia literelor/monograma/sigla/logo societate/semnatura,etc.
Durata este de 12 ore de la efectuarea comenzii. Daca efectuati comanda dimineatza pana la orele 14 - seara produsul va fi personalizat si livrat catre dumneavoastra! Pentru persoanele din Bucuresti-produsul poate fi ridicat direct de la magazin cu un telefon in prealabil-0727 850 636.
Produsele gravate/personalizate NU se returneaza.
Icoanele comandate nu se returneaza!
Plata produselor si transport:
De comun accord putem stabili urmatoarele modalitati de plata:
Transfer bancar in lei: din contul Dumneavoastra in numarul de cont pe care il vom specifica la cerere in factura fiscala emisa catre cumparator.
Livrarea prin Posta romana se face doar daca efectuati plata in vans in contul bancar al societatii!
Mandat postal ce va include valoarea totala a obiectului cumparat +Transportul 25 ron . Toate produsele ce depasesc 1 kg se va adauga 1 ron /kg.
Curier cu plata la livrarea produsului(ramburs), ambalaj transport si retur -
in tara 25 Ron-Plic,daca colet depaseste dimensiunea unui plic acesta va fi masurat si se va taxa volumetric depinde de malaj acestuia(daca sunt km extra se va adauga 1ron/km.)
Bucuresti-25 Ron
Ambalajul (la cerere) pentru cadou este gratuit la MG ARGENTI!
Nota:
MAGAZINUL FIZIC ESTE INCHIS.Comenzile se proceseaza doar Online.Va Multumim!
Fiindca relatia noastra cu clientii nostri este foarte importanta pentru noi am creat pagina oficiala de facebook unde puteti sa ne scrieti pe forum.,adauga comentarii.
https://www.facebook.com/MG ARGENTI
Relatia cu fiecare dintre clientii nostri este foarte importanta pentru noi.
MG ARGENTI va garanteaza calitatea produselor si accepta returnarea obiectelor pentru orice motiv in interval de 10 zile dupa primirea produsului cu conditia sa obtineti in prealabil avizul nostru de returnare in scris (e-mail,fax) si produsul sa fie insotit de un proces verbal de returnare a produsului. Returnarea banilor se va face in cursul a 30 zile lucratoare.
Drepturile si obligatiile consumatorului sunt cele prevazute in O.G. nr.130/2000 aprobata prin Legea 51/2003 republicata in Monitorul Oficial privind regimul juridic al contractelor la distanta si in O.G. 21/1992 republicata cu modificarile ulterioare privind protectia consumatorului.
Telefon Protectia consumatorului: - 021 312 12 75, interior 944
fax - 021 314 34 61
De asemenea, consumatorii pot suna şi la numărul de telefon 0800.080.999.
sau e-mail - biroupresa@anpc.ro
Adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor -
www.anpc.gov.ro
Produsele cumparate de la noi contin certificate de garantie si autenticitate din Grecia sau Italia si traduse de echipa noastra. Personalul nostru va ambala in cadou conform francizei toate produsele comandate la noi. Produsul va fi transportat catre Dumneavoastra in plic antishoc pentru a evita eventualele degradari a acestora. Pentru orice informatie echipa noastra va sta la dispozitie si va va oferi raspunsuri detaliate la toate intrebarile dumneavoastra privind stocul, numeroasele beneficii si avantaje pe care le puteti obtine in urma vizitarii magazinelor noastre, reduceri de preturi sau oferte promotionale: Fiecare client in parte, societati mici sau mijlocii, companii nationale sau multinationale, se bucura si beneficiaza de toata atentia noastra la urmatoarele numere de tel si adrese de e-mail: Pentru ca relatia cu fiecare dintre clientii nostri este foarte importanta pentru noi si pentru a fi cat mai aproape de Dumneavoastra:
Echipa MG ARGENTI
QUALITY EXCLUSIVE SILVER ART
Rel cu clientii:
Program: 10.00 - 20.00
office@mgargenti.ro
General Manager:
Marina Gatman: 0727 850 636
marina_gatman@mgargenti.ro
Echipa MG ARGENTI va multumeste pentru timpul acordat si va lasa sa va rasfatati de cadourile oferite de noi pentru present sau viitor. Sa nu uitam sa ne bucuram de momentele unice din viata noastra.
Toate produsele includ TVA 24%