Sarbatorirea icoanei 26 Martie s.n. si 9 Aprilie s.v.-Patroana casei celor nascuti de ziua ei!Se sarbatoreste imediat dupa Buna Vestire este sarbatoare mare in rai,sunt 2 icoane Lauda Maicii Domnului una se sarbatoreste imediat dupa Craciun in care Maica Domnului apare cu Mantuitor in brate ,iar aceasta se sarbatoreste imediat dupa Buna vestire ,in care MAica Domnului apare singura ca in icoana Bunavestire singura fara arhanghel.
Este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, fiind unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria.Despre această sărbătoare se știe că este una dintre cele mai vechi dedicate Fecioarei Maria, datând din secolul al V-lea, potrivit crestinortodox.ro.
După cum îi spune și numele, această sărbătoare îndeamnă la adunarea credincioșilor pentru a se ruga. Astfel, pe 26 martie se sarbatoreste Lauda MAicii Domnului in care ea este singura pe tron exact ca in icoana Bunavestire ce se numeste Desnita (in care insusi Dumnezeu Sf Treime lucreaza-este Mâina Dreapta a iubirii a lui Dumnezeu catre noi)-iar pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română o pomenește pe Maica Domnului in care ea este repezentata pe tron cu Mantuitor , dar și soborul Sf.Drepti ce au asteptat venirea Mantutiorului din iad ,fiind nevinovati ,de acea este asa o mare bucurie in rai si pe pamant celor care o cinstesc pe ea.
Buna Vestire a Preasfintei și Pururea Fecioarei Maria în iconografie
În timp ce Preasfânta Fecioară Maria citea din Sfanta Evanghelie -de aceia si numele Evanghelie(Buna Vestire ) care se pune numele la fetite putini stiu aceasta, la prorocul Isaia, ajungând la pasajul care spune:
„Iată, Fecioara va zămisli și va naște un Fiu…”,
- și se minuna de acest cuvânt
în inima ei era o dorință smerită:
„Cine este acea Fecioară aleasă de Dumnezeu?”
ea și-a ridicat ochii spre cer și a spus cu smerenie și curăție:
„Dumnezeul meu, fă-mă vrednică să devin slujitoarea acestei Fecioare.”
Iată smerenia Panaghiei noastre.
Și când a rostit aceste cuvinte, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat și a salutat-o, zicând:
„Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine.”
Ea nu avea să devină slujitoarea Fecioarei,
ci ea însăși avea să fie Fecioara care va zămisli și va naște,
și prin ea Dumnezeu Se va pogorî pe pământ în trup pentru mântuirea lumii.
Ca şi istoria evanghelică (Luca I, 26-38) şi slujba religioasă a sărbătorii, icoana Bunei Vestiri este pătrunsă de adâncă bucurie lăuntrică. Este bucuria împlinirii promisiunii Vechiului Testament, prin întruparea Izbăvitorului lumii.Iar in lauda MAicii Domnului se vede aceasta cum prorocii se bucura si tot raiul se bucura .
Bucuria se revarsă în culori, în redarea festivă a detaliilo rIconografia icoanei „Lauda Maicii Domnului” include reprezentarea Maicii Domnului înconjurată de 11 proroci ai Vechiului Testament, cu suluri desfășurate sau cărți în mâini, conținând texte ale prorociilor, și pe Hristos Emanuel deasupra ei.
Aici este reprezentata dupa uimirea si smerenia sa-
Al doilea moment: mirarea şi prudenţa Maicii Domnului, care sunt cu deosebire scoase în evidenţă în slujba sărbătorii, juxtapunând, după cum se întâmplă la Buna Vestire, începutul mântuirii noastre cu începutul căderii omului. Din cauza căderii strămoaşei noastre Eva, Fecioara Maria este prudentă şi nu primeşte de îndată vestirea extraordinară din lumea de dincolo, ci pomeneşte de legea naturală: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Icoana redă acest lucru prin gestul mâinii ei, pe care o ţine în dreptul pieptului, cu palma întoarsă în afară ‒ semn al uimirii şi al neacceptării.
În sfârşit, alte icoane înfăţişează momentul principal al evenimentului ‒ consimţirea Maicii Domnului. Aici, plecându-şi capul, îşi duce mâna la piept ‒ gest al acceptării, al supunerii, care a hotărât soarta lumii: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.
O icoana superba ce reprezinta Copie a Icoanei Maicii Domnului - "Lauda Maica Domnului" „Preaslavirea Maicii Domnului sau "Mana dreapta a Iubirii" icoana rara ce ocroteste Familia si daruieste multe bucurii si daruri, har,pace,ocrotire de cearta si oameni rai.
Este vizibil cum Fecioara Maria apără Taina Sfintei Treimi şi cum ea a născut pe Dumnezeu-Cuvântul, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Ceea ce S-a zămilislit şi S-a născut din pântecele Fecioarei nu este un simplu om sau cel mai mare dintre oamenii care au vieţuit pe pământ, ci Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat.
Este o icoana importanta in ortodoxie ce se sarbatoreste imediat dupa Sarbatoarea imparateasca Bunavestire! Este un tezaur in casa oricarui credincios!
Sâmbăta Acatistului, istoria acestei sărbători și despre ajutorul maicii Domnului, ca răspuns la rugăciunile noastre sincere.
Zilele Postului Mare sunt împodobite – ca o grădină aleasă – cu diferite slujbe, care au fiecare în parte, timpul, rolul şi însemnătatea lor. Astfel, în săptămâna a 5-a a Postului, poposim la sărbătoarea Lauda Maicii Domnului (Sâmbăta Acatistului).Aici se sarbatoreste a 2 -a icoana Sobor MAicii Domnului unde ea este cu prunc Iisus Hristos Dumnezeu
Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de avari şi perşi, în 7 august 626, în timpul împăratului Heraclie.
Pe când acesta se afla într-o expediţie în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra cetăţii. Situaţia părea a fi fără scăpare pentru locuitorii Constantinopolului, înconjuraţi fiind ei atât pe apă, cât şi pe uscat de păgâni şi neavând ajutor de nicăieri, nici ostaşi, nici arme de apărare. Văzând mulţimea oştilor ce-i înconjuraseră şi furia lor, căci nici o solie nu au voit să primească, Patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a îndemnat tot clerul şi poporul să alerge cu toţii la sfintele biserici şi cu multe lacrimi, cu rugăciuni şi post, să ceară mila lui Dumnezeu şi ajutorul cel grabnic al Maicii Domnului.
Râvna locuitorilor a fost atât de intensă, încât Maica Domnului i-a ajutat în mod miraculos să salveze cetatea Constantinopolului din acel cumplit asediu: o puternică furtună, stârnită în mod neaşteptat, a distrus flota păgână care asedia oraşul, iar cei de pe uscat, înfricoşându-se, au început a fugi. Atunci, Patriarhul Serghie a încurajat tot poporul la luptă, astfel că au deschis porţile cetăţii şi au nimicit pe păgâni, pregătind terenul pentru contraatacul decisiv al împăratului Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perşi.
Măicuța Sfântă ne mângâie mereu sufletele cu minunile pe care le face asupra noastră și nu rămâne niciodată nepăsătoare la rugăciunile rostite cu iubire și credință. Ea ne aduce alinare, liniște și întărire în dureri și necazuri.
Acatistele și Paraclisele Maicii Domnului sunt cele mai puternice rugăciuni de împlinire a cererilor pe care le putem face. Sfânta Maică ne ajută atunci când suntem bolnavi, când suferim, când ne dorim o familie sau copii. Către Ea ne putem ruga oricând și oriunde, căci nu ne va abandona niciodată.
Aşadar prăznuim sărbătoarea pentru toate minunile mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare, şi pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toţi în picioare.
În săptămâna a cincea a Postului Mare, vineri seara, se săvârşeşte Utrenia zilei de sâmbătă, în cadrul căreia se citeşte Imnul Acatist închinat Maicii Domnului. Astă-seară în toate bisericile ortodoxe se cântă, în patru fragmente, Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Sfântului Cuvios Roman Melodul, datând din secolul al VI-lea. Astfel, îi adresăm Maicii Domnului din adâncul inimii rugămintea noastră de a mijloci la Fiul ei pentru iertarea păcatelor noastre cele multe.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului în diferite forme, dedicându-i praznice mari, cântări liturgice deosebite, pictând-o în icoane şi săvârşind slujbe, în care i se cere ajutorul, mijlocirea şi „îmblânzirea Stăpânului“. Rugul aprins, văzut de Moise în munţii Sinai, a fost tâlcuit de Părinţi ca fiind Maica Domnului, cea care L-a născut pe Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, rămânând fecioară şi nefiind mistuită de focul dumnezeirii. De aici şi puterea cea mare de mijlocire a Maicii Domnului, care se roagă pentru izbăvirea, ocrotirea şi ajutorul întregului neam omenesc, ca una ce este Maică şi ştie ce înseamnă iubirea pentru copilul ei. Tocmai de aceea credicioşii i s-au adresat Maicii Domnului în momentele cele mai grele ale vieţii lor, atunci când nu mai aveau la cine să apeleze, atunci când chiar armele şi armata nu mai făceau faţă asediului vrăjmaşilor. Iar rugăciunea lor nu a rămas fără ecou, Maica Domnului ajutându-i atât în problemele personale, cât şi în salvarea unor întregi cetăţi şi ţări. Urmării rugăciunilor adresate Maicii Domnului se datorează şi citirea la Denia care se săvâr-şeşte în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Păresimilor a Imnului Acatist.
Acatistele reprezintă un gen liturgic special, apărut încă din primele secole creştine, care sunt astăzi foarte răspândite şi iubite de creştinii ortodocşi. Cuvântul acatist, care înseamnă în limba greacă „la care nu se stă jos“, are atât semnificaţia unei cântări festive adresate Maicii Domnului şi citită la Utrenia din sâmbăta a cincea a Postului Mare, dar şi al unui gen special de cântări bisericeşti, al căror conţinut este reprezentat de lauda adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, după tiparul Imnului Acatist.
Acatistul Maicii Domnului este o variantă a condacului din vechime şi are 24 de strofe, după numărul literelor alfabetului grecesc. Douăsprezece din acestea au păstrat numele de icos, iar celelalte douăsprezece au primit denumire de „condace“. După cântarea de introducere, strofele se cântă pe rând, icoasele având refrenul „Bucură-te, mireasă pururea Fecioară“. Icoasele sunt compuse din două părţi, inegale: una de relatare şi alta de preaslăvire.
1. Ce înseamnă cuvântul „acatist”?
Tradus mot-à-mot din limba greacă, acest cuvânt înseamnă „a sta în picioare” (a-kathizo). Cu alte cuvinte, acatistul este cântarea la care credincioşii stăteau în picioare, după cum indică chiar de două ori Sinaxarul cuprins în cadrul Deniei Imnului Acatist: „[Bizantinii] l-au numit Acatist, pentru că întregul popor şi clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare”.
2. Ce este Imnul Acatist și în ce context istoric a apărut?
Imnul Acatist – unul şi acelaşi cu Acatistul Bunei Vestiri – era încă de la început un imn de laudă şi de mulţumire închinat Născătoarei de Dumnezeu pentru ajutorul oferit bizantinilor în lupta lor împotriva persanilor. Dacă vom urmări cu atenţie indicaţiile sinaxariale vom înţelege, desigur, şi contextul istoric în care apare acest imn „cântat în picioare”, cu o singură observaţie: după cum citim în textul sinaxarial, instaurarea acestui Imn Acatist în lumea creştină s-a făcut în urma câtorva victorii răsunătoare ale bizantinilor împotriva popoarelor migratoare, cu sprijinul Fecioarei Maria.
Maica Domnului contribuie, aşadar, la unitatea celor două firi în Persoana lui Hristos. Imnul se opune şi opiniilor eretice, mai cu seamă celor de natură nestoriană, că unul este Hristos şi altul este Dumnezeu-Cuvântul. Cu alte cuvinte, ereticii nu vedeau în Hristos pe Dumnezeu-Cuvântul Care S-a făcut om pentru mântuirea neamului omenesc. Or, imnograful indică în permanenţă realitatea că Hristos este Însuşi Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a sălăşluit în „pântecele Fecioarei”, fără ca acest mod al sălăşluirii Sale să fie vreodată cuprins şi înţeles de mintea umană finită.
De ce a rânduit Biserica citirea lui în această perioadă? -Tocmai ca să ne readucă aminte de Maica Domnului – mijlocitoare între om şi Dumnezeu. De fapt, întreaga imnografie triodală se referă la acest aspect şi la rolul bivalent pe care-l joacă Născătoarea de Dumnezeu: ea este Maica lui Dumnezeu, a lui Hristos Care ne-a mântuit dar, în acelaşi timp, este Maica noastră, a tuturor, Eva cea nouă prin care a venit mântuirea. „Sfârşitul se apropie” şi spre acest sfârşit înaintăm, avându-o ajutor şi mijlocitoare pe Fecioara Maria „cea bună”, care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu „Cel bun din fire”.
Maica Domnului "Preaslavirea Maicii Domnului " este numele a cel puțin trei binecunoscute icoane făcătoare de minuni având o compoziție asemănătoare
Pe 24 octombrie,
Mai există şi un acatist către Născătoarea de Dumnezeu, "Bucuria celor necăjiţi".
Desenul acestei icoane o reprezintă pe Născătoarea de Dumnezeu, cea mai frumoasă floare din rai, care stă pe un sezlong imparatesc si este preaslavita de Domnul Iisus Hristos ,Duhul Sfant si Tatal Ceresc impreuna cu Arhangheli si ingerii cu Preasfintiti Parinti . De-a lungul ambelor părţi ale icoanei, încadrând Maica Domnului, se găsesc cei ce o preaslavesc si se roaga Imparetesei Cerului. Ea stă cu capul înclinat de parcă ar asculta si binecuvanteaza . Tandreţea şi bunăvoinţa impreuna cu dragostea nemasurata a unei mame iubitoare sunt redate pe faţa ei. Ea stă în paradis dar şi printre noi.
Un cadou cu un simbolism aparte ,mai ales pentru nunta ,casa noua -botez- deoarece Maica Domnului ne protejeaza si ne ocroteste mereu - Fericita este casa si familia care are in casa icoana Maicii Domnului! Cadoul ideal pentru nunti,casa nou-simbolizand BINECUVANTAREA si OCROTIREA FAMILIEI --protejează de certuri si discordie, precum și de alte nenorociri pe care le pot aduce neplăcerile. Va face din casa ta o cetate impenetrabilă impotriva răului, în care va domni prosperitatea, bunătatea și înțelegerea reciprocă.
Teologia acestei icoane o prezintă pe Născătoarea de Dumnezeu ca fiind și Mama noastră care simte durerea noastră. Creștinii Ortodocși cred că Fecioara Maria mijlocește pentru noi, aducând durerea noastră în fața Fiului ei. Maica Domnului ascultă rugăciunile noastre cu dragoste, aducând nevoile noastre în cadrul relației unice pe care o mamă o are cu copiii ei.
Ea este bucuria noastră deoarece ne ascultă cu dragostea sa. Mijlocirea ei neîncetata și dragostea ei fără limite ajută la vindecarea bolilor si potolirea necazurilor noastre.
- Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoință să alergăm noi, păcătoșii și smeriții și să cădem cu pocăință, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostivește-te spre noi și ne ajută; sârguiește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că numai pe tine te avem ajutătoare.
Condac (Glas 6)
- Nu avem alt ajutor, nici altă nădejde, numai pre Tine, Stăpână, Tu ne ajută, în Tine nădăjduim şi cu Tine ne lăudăm, robii Tăi suntem şi nu ne vom ruşina.
-
Tu, Te-ai dedicat pe Tine, Numai pentru a sluji iubirii bune Și l-ai cuprins pe Creatorul iubirii, Din dragostea durerii din interior.
Te straduiai cu tot sufletul Tau, numai pentru Dumnezeu, însetându-te să fii alături de El pentru totdeauna, și ai fost sfințita prin Iubire, fiind de acord să o slujesti.
Tu ești cel mai curat dintre corturi, pe care l-a ales Unul Dumnezeu, Dintre lumea tuturor ravagiilor Și lumea s-ar putea salva de la ele.
Ai devenit elementul iubirii, cu un suflet cel mai frumos din lume din care radiaza o lumină minunată.
Această lumină este un izvor de dragoste. În el ai întrupat Iubirea, Înălțând fața Fecioarei.
Lumina celui mai curat har, emanat de la Creator, umplând vasul cel ales , cu Puterea Duhului cel Sfant si fără de sfârșit.
Stralucesti de dimineata pana zori , Pe măsură ce ați intrat în lume impreuna cu Fiul lui Dumnezeu, dragostea Creatorului oamenilor este pentru noi.
Și nu se va racii niciodată, Focul iubirii din tine, Nu-i va lăsa pe toți cei care se întristează, nemangaiati.
Ai devenit una pentru toți, Maica oamenilor, fiind Maica lui Hristos Și pentru toată lumea, Eliberatoarea de păcat.
Nu te uiți la fețele oamenilor, daruind din dragostea Ta tuturor, ajutând -ne sa ne imbaracam sufleteste intr-o haina stralucitoare si fara prihana.
În lume distrugi tot răul, hrănind cu har și atingând inimile tuturor, daruindu-le dragostea Ta.
Și numai Tu ai cuprins toată durerea, Din răul făcut, ai iertat mai mult decât toți oamenii Și ne-ai daruit mantuirea si calea spre pentru vesnicie.
Tu Ești ultima speranță, Pentru un suflet disperat.Doar dragostea Ta este nemărginită Ce se ascunde în tăcere si smerenie.
Ești o inspirație vie, care îi conduce pe toți în Rai, unde întotdeauna stăpânește nestricăciunea și rouă pe toată dragostea.
Ești "Creatorul Mâinii Drepte a iubirii" și Mama Sa pământească. Ești iubirea Raiului - Regina, al cărei har este mai presus de toate.
Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea prorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înțelepciunea și învățătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor și a văduvelor; îmbrăcăminte celor goi, sănătate celor bolnavi, izbăvire celor robiți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare neostenită celor rătăciți, mergere ușoară celor călători, odihnă bună celor osteniți, acoperământ și scăpare celor asupriți; nădejde celor fără de nădejde, ajutătoare celor lipsiți; celor săraci bogăție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; celor păcătoși mântuire către Dumnezeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, ajutătoare nebiruită și folositoare.
Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasă a luminii celei înțelegătoare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte îngerească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, stăpâna tuturor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, palat al Preasfântului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ceresc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumnezeului celui viu, zămislirea negrăită a trupului lui Hristos, cuibul Vulturului ceresc, turtureaua cea cu bună glăsuire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adâncul milelor, picătura care risipești mânia lui Dumnezeu, adâncimea cea nemăsurată, taina cea negrăită, minunea cea neștiută, minune nespusă;
Biserică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacurilor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufletesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoasă, care ai înflorit nouă veselia cerească, strugurele mântuirii noastre, paharul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, începătura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ereticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu împotriva tuturor celor nelegiuiți; îngrozire diavolilor, biruință în războaie, păzitoare adevărată tuturor creștinilor și lumii încredințată mântuire.
O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot poporul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpastele, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi, de toate durerile și tot necazul. Ca să nu fie împuținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi aducătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspinarea lor; ci ne înnoiește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulțumire, aflându-te pe tine ajutătoare. Milostivește-te, Doamnă Preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios.
Nădejdea noastră, adună pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.
O, milostivă și preaîndurată împărăteasă a cerului și a pământului, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, miluiește cu mijlocirea ta poporul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău acoperământ și roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă împotriva noastră. Miluiește și mântuiește prin rugăciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.
Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, împreună cu îngerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciunea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile îngerești să se desfăteze.
Că tu ești, Doamnă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pământenilor; tu ești nădejdea și folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși suntem nevrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doamnă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfârșit, și să stăm fără de rușine în ziua Judecății de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!
- Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne şi pe noi de nenorocirile ce ne înconjoară, şi ne milueşte pe noi, ca un singur Iubitor de oameni.
Maica Domnului are acatist-Sf.Porfirie un bătrân grec, spune că trebuie să-ți revarsi toate nevoile, durerea, problemele Maicii Domnului. Ascetul ne învață să nu avem asteptari de la oameni apropiați, ci să apelăm la Maica Domnului, care va aranja totul asa cum este cel mai bine!
Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti.
Mari daruri darueste Maica Domnului celor ce ii cinstesc icoanele si i se citeste acatistu in fata icoanei,macar de citit povestea icoanei,si asa veti fi mereu pomeniti in rugaciune de catre Nascatoarea de Dumnezeu la tron Sf.Treimi
Cuvine-se cu adevărat să Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nascut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.
Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin.
Doamne miluiește!
Interiorul icoanei prezintă o reproducere artistică deosebită-litografie, realizată după modelul original printr-o imprimare de înaltă calitate. Suprafața este protejată printr-un strat laminat special, care păstrează în timp claritatea și intensitatea culorilor, oferind rezistență la uzură și protecție împotriva decolorării.Rama decorativă și elementele laterale sunt fin lucrate manual de artiști italieni, fiind acoperite cu foiță autentică din Argint 925, aplicată cu grijă pe un suport solid din lemn MDF.Ansamblul este montat manual cu atenție și evlavie de către artiștii noștri, evidențiind un design rafinat și o execuție atentă, ce conferă icoanei un aspect nobil și elegant. Detaliile ornamentale rafinate și aurirea ecologica delicată oferă icoanei o prezență elegantă și nobilă.
Această icoană nu este doar un obiect decorativ, ci și un simbol al credinței, protecției și binecuvântării divine pentru familie și casă.
Fie că este oferită cadou sau păstrată pentru propria locuință, icoana devine o prezență spirituală valoroasă fiind fereastra catre rai, apreciată de cei dragi și transmisă ca obiect de suflet din generație în generație.
Caracteristici produs
-
Tip produs: Icoană litografie religioasă
-
Ramă metalică cu aplicare de foiță argintată, îmbogățită cu finisaj patinat „Golden Touch”-patină aurie, ce oferă profunzime și un aspect nobil, inspirat din arta iconografică tradițională.
-
Montaj: realizat manual de artiștii nostri
-
Suport: lemn mdf
-
Țara de origine: Italia
-
Include: certificat de calitate și autenticitate
CARACTERISTICI PRODUS:Marimi disponibile 3 dimensiuni
Marime mare: 19x26 cm Material Lamina Arg925+Golden Color Touch
19x26 cm Material Lamina Arg925
Marime medie -13 x18 cm
Marime mica - 8.5 x11.5 cm-datorita dimensiunii mici poate fi purtata oriunde,in geanta,la birou ,in masina,sau la copilasi mici in carucior.
Atentie pretul este pentru o singura bucata! Disponibilitate :In limita stocului disponibil!
Pe produs La cerere se poate personaliza-Gravarea 1 cuvant pe o placuta dreptunghiulara plastifiata)- dim 4 cm la 6 cm + 35 ron,Rest text contra cost,depinde de text ,vezi la gravura perzonalizata.Se graveaza de obicei data botezului sau daca este vorba pt sfanta biserica donatie.