Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Junghiata de la Mănăstirea Vatoped -aduce prosperitate si ocrotire ,lumina si vindecare in casele in care este cinstita.

 

Soarta icoanei „Junghiate” a Sfintei Născătoare de Dumnezeu („Esfaghmeni” este numele său grecesc), care provine de la Mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos, este foarte interesantă.

Această icoană a jucat un rol special în istoria recentă a Schitului Kitaevskaya, unde se află de mai bine de 10 ani una dintre veneratele copii ale „Junghiatei”. Maica Domnului și-a dezvăluit chipul mănăstirii într-un moment în care aceasta trecea prin vremuri dificile.

La sfârșitul anilor 1990, oaspeți nepoftiți au apărut în fața călugărilor uluiți pe teritoriul Pustynului Kitaevskaia. Oameni misterioși în pelerine albe, cu cruci roșii. Nu pelerini sau închinători, ci cavaleri ai „Ordinului Templierilor”. Aceștia au decis să-și stabilească aici sediul pentru întreaga CSI. Oaspeții nu și-au ascuns afilierea cu Ordinul, după cum o dovedește girueta alb-negru cu crucea templierilor atârnată pe acoperișul clădirii și emblemele corespunzătoare de pe mașinile care soseau la mănăstire. În jumătatea lor de casă, templierii au efectuat renovări în stil european și au început să construiască un templu la subsol. Priorul „templierilor” a explicat apariția Ordinului lor într-unul dintre faimoasele locuri sfinte ale Sfintei Rusii prin faptul că era o mare onoare pentru ei să se stabilească într-un astfel de „loc binecuvântat”. Dar locuitorii mănăstirii și credincioșii din Kiev au privit lucrurile diferit; introducerea unui ordin cu un trecut destul de scandalos pe teritoriul sfintei mănăstiri a provocat o furtună de indignare pentru ei. Aflând despre templieri, credincioșii ortodocși din Kiev, într-una din zilele de decembrie, s-au apropiat de Pustynul Kitaevskaya într-o procesiune religioasă și i-au alungat pe oaspeții nepoftiți din teritoriul mănăstirii. „Guvernatorii tuturor mănăstirilor din Kiev, clerici, călugări au venit la procesiune religioasă - în general, totul a fost foarte frumos, grandios, puternic”, își amintește starețul mănăstirii, arhimandritul Prohor. „Puteai vedea imediat ce este Ortodoxia. Și știți, este îmbucurător că oamenii nu se tem, ci sunt chiar gata să-și dea viața pentru a apăra Ortodoxia.” După ce clădirea a fost ocupată de credincioși, reprezentanții Ordinului nu au renunțat, ci au depus toate eforturile pentru a lua clădirea de la mănăstire. Ceea ce starețul și frații mănăstirii nu au trebuit să îndure în acele zile tulburi. Părea că ce se putea face pentru a se opune forței fizice, puterii și banilor? De la cine ar trebui să cerem ajutor? Aici ne amintim cuvintele rugăciunii bisericești: „Nu avem alt ajutor, nu avem altă nădejde, afară de Tine, Doamna noastră...” Frații s-au rugat. Și un ajutor miraculos a venit de sus. Ca și în Marele Război Patriotic, salvarea Leningradului, asediat, pe moarte, practic lipsit de apărare în fața armatei Germaniei fasciste, salvarea Moscovei și schimbarea radicală în întregul război au avut loc după ce icoana Maicii Domnului din Kazan a fost purtată în fața unităților militare ale Armatei Roșii, iar procesiunile religioase cu ea au avut loc însoțite de cântări de rugăciune prin orașe și pe linia frontului. Așadar, în Pustynul Kitaevskaya, totul s-a schimbat dramatic după apariția icoanei Preasfintei Maicii Domnului „Junghiată” de la Vatoped în mănăstire. Imaginea a fost donată mănăstirii printr-unul dintre fondurile de rarități. Mai mult, înșiși angajații fundației, donând o mare varietate de obiecte folclorice și de artă către diverse organizații, au susținut că au decis să ne ofere această icoană absolut din întâmplare, „pur și simplu s-a întâmplat așa”, au susținut ei.

Pentru credincioși, nu există coincidențe. Este imposibil să nu vezi mila Reginei Cerurilor în acest eveniment. Frații s-au rugat cu mare zel înaintea imaginii revelate și, cântând Maicii Domnului, au făcut o procesiune zilnică cu icoana în jurul mănăstirii. Din acel moment, viața în mănăstire s-a schimbat. Comandantul ales, așa cum o numim pe Maica Domnului în Acatist (tradus literal ca Comandant Suprem), a pus totul la locul lui. Templierii au fugit, iar pacea și harul au domnit în mănăstire. Cuvintele Acatistului laudativ către Maica Domnului au devenit mai clare ca niciodată: „... Bucură-te, prin care se ridică victoriile, Bucură-te, prin care cad vrăjmașii...”.

Aceste evenimente sunt deja istorie. Multe s-au schimbat. Întregul complex de clădiri mănăstirești a fost returnat mănăstirii, care este reînviată, iar fiecare vizitator al mănăstirii poate verifica acest lucru.

Procesiunea zilnică a devenit o tradiție. Acum se săvârșește cu o copie mică a icoanei. Iar imaginea în sine, decorată cu o riza de argint, este așezată într-o vitrină de icoane din lemn sculptat în Biserica Treimii. Pe lângă ofrandele rugătoare aduse Maicii Domnului pentru milosteniile pe care le-a arătat, creștinii recunoscători aduc și semne materiale de venerație icoanei sale. Iată o scurtă poveste despre una dintre ele. O tânără mamă cu un prunc, înmânând o cruce de aur, cere să o agațe de icoana Maicii Domnului. La întrebarea: „Pentru ce fel de ajutor harnic sau minune doriți să mulțumiți Maicii Domnului?”, a urmat răspunsul: „Țin această minune în brațe.”

Pe baza materialelor de arhivă din Arhiva Istorică Centrală din Kiev, a fost posibil să aflăm un detaliu foarte interesant privind istoria Mănăstirii Kitaevsky. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost întocmit un inventar al sacristiei Schitului Kitaevsky. Bogăția sacristiei este uimitoare, dar acesta nu este lucrul principal. Se pare că în deșert, printre multe icoane venerate, exista o icoană a Sfintei Maici a Domnului Vatoped spre închinare. Nu știm care anume, iar inventarul tace în privința ei. Așadar, putem presupune că actuala icoană a Maicii Domnului Vatopedului nu a apărut, ci a revenit și a vizitat mănăstirea mulți ani mai târziu.

Slujbele divine în cinstea Maicii Domnului sunt întotdeauna speciale. Și pentru deșertul Kitaevskaya, imaginea Sfintei Născătoare de Dumnezeu „Junghiată” de la Vatoped înseamnă foarte mult. Prin urmare, 3 februarie, când se sărbătorește pomenirea icoanei venerate, este întotdeauna o sărbătoare pentru mănăstire. Slujbele divine din această zi se săvârșesc în mod obligatoriu cu cântarea acatistului de laudă către Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care, după cuvântul Ei, „toate generațiile o vor binecuvânta” până la sfârșitul timpurilor.