O icoana superba ce reprezinta Copie icoana facatoare de minuni a Sfantului Paisie cel mare– Un Mare Sfant, Mare Tamaduitor, Grabnic Ajutator intru toate nevoile si Mare Facator de minuni !-Ocrotitor celor ce ii poarta numele/prenumele si celor nascuti de ziua lui!

Insusi Mantuitor ia promis-Orice cerere vei face în numele Meu, să ţi se dea, şi pentru oricare păcătoşi vei mijloci la Mine, să se ierte păcatele lor”.

Pe 19 iunie, Biserica il praznuieste pe a Sfantului Paisie cel mare-Moastele Sfantului Paisie cel Mare se gasesc in Manastirea Copta „Sfantul Paisie cel Mare“ din Wadi-El-Natrun, una dintre cele trei zone aflate in nord-vestul Egiptului, cuprinzand Kellia, Schetia si Nitria, unde, spre sfarsitul secolului al III-lea, au aparut simultan primele forme de viata monahala din lume. In prezent, Wadi-El-Natrun este considerata a fi un fel de resedinta a Patriarhiei Ortodoxe Copte a Alexandriei si Egiptului.

La varsta de 20 de ani, Paisie a luat calea pustiului Sahara, locul sau de nevointa fiind la inceput Manastirea Shiheet (sau Scete). Alaturi de un alt novice, cel care avea sa devina Sfantul Ioan cel scund (Yehness, in graiul coptilor), tanarul Paisie a fost luat in ucenicie de Sfantul Pamvo (Anba Bamouyah sau Pambo ori Bemwah, praznuit in calendarul nostru la 18 iulie).

Sfatuit de invatatorul sau sa nu se uite la fata de om, Paisie a petrecut trei ani neuitandu-se in sus, ci tinand intotdeauna capul plecat. In perioada cat a stat aici, se spune ca, Sfantul Paisie ar fi gasit manuscrisul original al Profetului Ieremia. Din acest motiv i s-a atribuit numele Paisie Ieremianul.

Cuviosul Părintele nostru Paisie a fost din Egipt. El s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, îmbunătăţiţi şi îmbogăţiţi de obiceiuri bune şi creştineşti, care aveau şapte copii asemeni lor în obiceiuri şi fapte bune. Bogăţia lor le era destulă, încât puteau să ajute şi pe cei ce aveau trebuinţă; căci, cu cât împărţeau la săraci averile lor, cu atât mai mult Dumnezeu le înmulţea toate.Cuviosul Părintele nostru Paisie a fost din Egipt. El s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, îmbunătăţiţi şi îmbogăţiţi de obiceiuri bune şi creştineşti, care aveau şapte copii asemeni lor în obiceiuri şi fapte bune. Bogăţia lor le era destulă, încât puteau să ajute şi pe cei ce aveau trebuinţă; căci, cu cât împărţeau la săraci averile lor, cu atât mai mult Dumnezeu le înmulţea toate.Murind tatăl lor, a rămas toată grija copiilor şi a lucrurilor pe seama maicii lor. însă cea mar mare grijă îi pricinuia ei Paisie, ca unul ce era mai mic decât toţi copiii ei. De aceea, fiindcă ea se întrista mult, i s-a arătat îngerul Domnului într-o noapte şi i-a zis: „Dumnezeu, Tatăl sărmanilor, m-a trimis să-ţi spun pentru ce te întristezi atât pentru grija copiilor tăi, ca şi cum ai avea grijă de ei numai tu singură şi nu şi Dumnezeu? Deci nu te întrista, ci închină lui Dumnezeu pe un fiu al tău, prin care se va slăvi numele Său cel sfânt, care de-a pururea se slăveşte”.Iar ea, auzind acestea, a zis: „Toţi copiii mei sunt ai lui Dumnezeu, să-şi ia pe care voieşte”. Dar îngerul, apucând de mână pe Paisie, a zis: „Acesta este bineplăcut Domnului!”Atunci ea a zis către înger: „Acesta nu este vrednic pentru slujirea şi slujba lui Dumnezeu, ci ia mai bine pe unul din cei mai mari care va fi vrednic”. Ingerul a zis: „O, preabună femeie, tu zici că Paisie nu este vrednic spre slujirea lui Dumnezeu pentru tinereţea lui, însă să ştii că puterea lui Dumnezeu se arată în cei neputincioşi. Acesta, cel mai mic decât ceilalţi, este mai ales de Dumnezeu”. Acestea zicând, îngerul s-a dus, iar femeia, deşteptându-se din somn, se minuna de dumnezeiasca poruncă şi-L slăvea pe Dumnezeu, zicând: „Doamne, facă-se mila Ta spre noi şi spre robul tău Paisie!” Acestea şi altele asemenea a zis, rugându-se şi mulţumind lui Dumnezeu. Apoi, luând pe copil, l-a afierosit lui Dumnezeu.

Dumnezeiescul Paisie, fiindcă era temător de Dumnezeu, odată cu creşterea vârstei, a crescut şi în dumnezeiescul dar, iar inima lui s-a rănit de dumnezeiasca dragoste şi a dorit petrecerea monahicească. Deci, ajungând la vârsta vrednică să lucreze poruncile Domnului, a fost povăţuit de dumnezeiescul dar şi s-a dus în pustia Schitului, ca un miel fără de răutate, la păstorul oilor cuvântătoare, adică la dumnezeiescul Pamvo, care, având darul de a vedea mai înainte, a cunoscut cele ce erau să fie pentru Paisie. Deci, primindu-l cu multă bucurie, l-a îmbrăcat în cuviosul chip al monahilor.

Într-una din zile, dumnezeiescul Paisie, şezând în peştera sa şi preamărind pe Dumnezeu, i s-a arătat Mântuitorul nostru, zicându-i: „Pace ţie, iubitul meu Paisie!” Iar Paisie, sculându-se în picioare înfricoşat, a zis: „Iată robul Tău. Ce porunceşti, Stăpâne? Şi care este pricina pogorârii Tale către mine?” Iar Hristos a răspuns: „Vezi pustia aceasta, care are atâta lungime şi lăţime? Prin mijlocirea ta, aceasta toată am s-o umplu de pustnici, care vor slăvi numele Meu!”

Iar dumnezeiescul Paisie s-a dus în pustia cea mai dinăuntru şi cu trupul locuia acolo în nevoinţă aspră, iar cu duhul socotea cele cereşti şi vorbea cu Stăpânul Hristos. De aceea şi dumnezeiescul Duh ce locuia în Paisie a binevoit a-l face privitor al dumnezeieştilor vistierii şi al veseliei, de care se îndulcesc acolo cei drepţi, căci rugându-se odată, a venit întru uimire şi a fost răpit la cer. Iar acolo întâi a privit la cele veselitoare şi la frumuseţile Raiului şi din acelea s-a umplut de bucurie şi de veselie. Apoi a văzut Biserica celor întâi-născuţi, care este în cer, adică pe toţi sfinţii şi, împărtăşindu-se de desfătarea cea nematerialnică şi de îndulcirea din vedenia aceea, s-a învrednicit de la Dumnezeu şi a luat darul înfrânarii şi al ajunării.

Dumnezeiescul Paisie a intrat odată în pustia cea mai dinăuntru şi, găsind acolo o peşteră, a locuit într-însa trei ani. Şi fiindcă perii capului i-au crescut mult şi s-au lungit, ce a socotit pururea fericitul? A pus un par în partea cea de sus a peşterii, a legat de el părul său, şi astfel se ruga mai cu sârguinţă şi mai cu osteneală. Şi nu numai aceasta, ci şi alte osteneli făcea ziua şi noaptea, înfierbântându-se de dragostea lui Hristos şi socotind odihnă acele nevoinţe aspre. Pentru aceasta şi Mântuitorul s-a arătat lui precum s-a făgăduit în Sfânta Evanghelie şi în vremea când Paisie se ruga, iată se arată înaintea lui Mântuitorul nostru, cel mai dorit decât toate. Iar el, nesuferind a vedea dumnezeiescul Lui chip, a căzut la pământ, cutremurat şi înfricoşat, zicând: „O, Hristoase Impărate, nepovestita Ta dragoste care o ai spre slugile Tale!” Iar Mântuitorul, întinzând mâna Sa, l-a ridicat şi i-a zis: „Pace ţie, sluga mea! Nu te înfricoşa, căci bunătatea Mea se veseleşte foarte de lucrurile tale şi rugăciunea ta este foarte bine primită şi plăcută Mie. Deci veseleşte-te şi ia plată preastrălucită pentru aceste lucruri ale tale. Iată îţi dau un dar ca acesta: Orice cerere vei face în numele Meu, să ţi se dea, şi pentru oricare păcătoşi vei mijloci la Mine, să se ierte păcatele lor”.

Pe urmă Paisie I-a zis: „Mă rog Ţie, Hristoase al meu, slobozeşte-mă de mânie!” Iar Domnul i-a zis: „De voieşti a birui mânia şi iuţimea, ia aminte să nu răneşti ori să ocărăşti ori să defaimi pe cineva; şi, de vei păzi acestea, nu te vei mânia”. Paisie iarăşi L-a întrebat, zicând: „Stăpâne, Iubitorule de oameni şi îndelung răbdătorule, dacă cineva face poruncile Tale şi se duce la cei ce Te iubesc pe Tine, ca să slujească la trebuinţele lor, oare are câştig din aceasta, sau pagubă?” Domnul i-a răspuns: „Precum cel ce lucrează într-o ţarină, ia plată de la stăpânul ţarinii, aşa şi cei ce fac binele şi ajută sau învaţă pe alţii, vor lua în ceruri plăţi strălucite”.

Apoi Paisie L-a mai întrebat: „Domnul meu, dacă cineva se nevoieşte la fapta bună şi slujeşte şi pe alţii, iar altul se nevoieşte numai pentru sine şi pe alţii nu-i slujeşte, se deosebeşte unul de altul?” Domnul i-a răspuns: „Cel ce se nevoieşte numai pentru el este ucenicul Meu, iar cel ce se nevoieşte pentru el şi slujeşte şi pe alţii este fiu şi moştenitor al Meu!” Paisie a întrebat iarăşi: „Dacă cineva se sârguieşte spre slujba altora şi se nevoieşte şi pentru sine cât îi este cu putinţă, însă, fiind împiedicat de slujirea altora, nu ajunge la nevoinţele celor ce au nişte împiedicări ca acestea, oare unul ca acesta va lua aceeaşi plată ca cei care se nevoiesc mai mult?” Mântuitorul i-a răspuns: „Da, aceeaşi plată va lua”. Zicând aceasta, s-a suit la cer.

Un alt frate s-a dus la marele Paisie să-l vadă, dar găsindu-l dormind şi având păzitor un înger preafrumos, s-a minunat şi a zis: „Intr-adevăr Dumnezeu păzeşte pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul”. Deci s-a întors înapoi, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce iubeşte pe cei ce-L slăvesc.

Iar cuviosul i-a zis: „O, fiule, nu ţi-am spus că vrăjmaşul încă nu ştie că ai venit în pustie?” Apoi, certându-l şi sfătuindu-l cum să petreacă, s-a întors la rugăciune, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, să nu laşi zidirea Ta să o piardă vrăjmaşul, ci ajută-i lui din cer, că puterea Ta este nebiruită şi toate sunt supuse ei!” Şi îndată i-a stat de faţă un înger al Domnului, având pe diavolul legat cu lanţuri şi a zis: „Ia-l pe acest pierzător şi ceartă-l precum vrei. Iată, ţi s-a dat legat acela care are mulţi oameni legaţi cu meşteşugirile lui viclene”. Atunci diavolul a zis către Sfântul Paisie: „Vai mie, până când mă munceşti cu rugăciunea ta şi păzeşti prin ea pe toţi cei ce locuiesc în pustia aceasta? Ticălos voi fi şi multe voi pătimi, dacă voi mai şedea aici, ca să-i pândesc; de aceea mă voi duce departe de aici numaidecât”.

Iar dumnezeiescul Paisie i-a zis: „Depărtatule şi vrăjmaşule al neamului omenesc, spune-mi pentru ce superi şi ispiteşti pe acest tânăr, luptându-l cumplit? Pentru care pricină lupţi de la început cu atâta nebunie şi sălbăticie împotriva celor ce se nevoiesc? Diavolul a răspuns: „Eu nu mă apropii de noii începători, când încep nevoinţele faptei bune; căci darul lui Dumnezeu nu-mi dă loc să mă apropii de dânşii, fiindcă atunci se nevoiesc cu mare fierbinţeală. Iar după ce, pentru lenevirea lor, se duce de la dânşii dumnezeiescul dar, atunci mă apropii de dânşii şi îi stăpânesc ca pe un vânat gata şi astfel îi am jucărie precum voiesc; de aceea nu-i lupt de la început, pe de-o parte pentru că mă ard de fierbinţeala şi osârdia ce o au spre fapta bună, precum şi de dumnezeiescul dar; iar pe de alta, pentru că-i defaim, aşteptând să înceteze osârdia aceea, să cadă în lenevire, şi atunci să-i lupt, neavând nici o împiedicare. Deci la început nu-i lupt pentru pricinile cele zise; iar când îi văd mult mai fierbinţi şi mai osârdnici, sporind spre cele dinainte, atunci nu-i mai ispitesc, ca să nu se unească cu darul lui Dumnezeu prin osârdia cea de-a pururea a nevoinţei şi a sporirii lucrurilor celor bune, şi să se facă nebiruiţi”.Acestea le zicea diavolul fără voia sa, apoi îndată a fugit.

Iar acum noi vom povesti altă minune prea înfricoşătoare, prea slăvită şi mai înaltă decât toate povestirile. Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers şi la patriarhul Avraam, şi i-a zis: „Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduieşti!” Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări şi băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată. Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat – o, minune! pentru pogorârea cea desăvârşită a Domnului – preacuratele Lui picioare. Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare. Şi fiindcă din bunătăţile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, şi aceasta a săvârşit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ţie, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.

Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, şi urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare şi vrednic de credinţă, şi a băut-o cu osârdie şi mare poftă, lăsând puţin şi ucenicului său, care era dus în Egipt. Iar acela venind foarte ostenit din călătorie, cuviosul i-a zis: „Du-te fiule, la spălătoare şi bea apa ce este într-însa ca să stingi setea ce o ai din pricina arşiţei soarelui”. Iar ucenicul a zis că va face după porunca lui, însă gândea altceva în inima sa, zicând în sine: „Eu am venit cu atâta arşiţă şi bătrânul, în loc să mă trimită la izvor ca să beau apă curată şi rece, îmi porun­ceşte fără socoteală să beau apă din spălătoare, care este murdară!” Acestea le gândea ucenicul, iar cuviosul a zis iarăşi: „Du-te, fiule, la spălătoare şi bea!” Iar ucenicul a zis: „Mă duc”, însă nu s-a dus. Iar cuviosul i-a zis pentru a treia oară să bea, dar n-a ascultat. Atunci i-a zis cuviosul: „O, fiule, ai luat plata neascultării tale, adică te-ai lipsit de dumnezeieştile daruri!”

Acestea auzind ucenicul, s-a întristat foarte mult şi alergând la spălătoare, n-a mai găsit nimic şi a zis către bătrân: „Părinte, nu găsesc apă în spălătoare ca să beau”. Iar dumnezeiescul Paisie a zis către el: „Cum este cu putinţă să mai afli, făcându-te nevrednic? Pentru că neascultarea alungă darul de la cel neascultător, precum şi ascultarea îi aduce darul celui ascultător”.

Iar ucenicul, întristându-se de cele ce a auzit, a întrebat: „Ce era acel mare dar de care m-am lipsit, şi cum s-a şters din spălătoare?” Iar cuviosul i-a povestit după aceea toate cele făcute, precum am spus mai înainte, zicându-i lui încă şi aceasta: „De vreme ce ai rămas în neascultare şi n-ai primit a bea apa aceea, pentru care ţi s-a poruncit de trei ori să bei, pentru aceasta s-a pogorât din cer un înger al Domnului şi, luând cu toată cucernicia acea sfântă apă, s-a suit iarăşi la cer”. Auzind ucenicul aceasta, s-a înfricoşat şi s-a cutremurat de acea povestire, rămânând multă vreme fără glas. Apoi, venindu-şi în sine, plângea şi se tânguia de acea primejdie, strigând: „Vai mie, ticălosul, ce bunătate mare am pierdut! Acea bunătate, zavistnicul diavol nu m-a lăsat s-o dobândesc!”

Iar după ce, cu nişte cuvinte ca acestea, s-a plâns şi s-a căit, cerea cu lacrimi ca să afle milă. Deci bătrânul, milostivindu-se spre dânsul, i-a zis: „Fiule, Adam a căzut din Rai pentru neascultarea sa şi în locul vieţii veşnice a câştigat moartea; deci a fost izgonit ca un nevrednic pentru slava aceea şi pentru bunătăţile lui. In acelaşi fel eşti şi tu. Fiindcă n-ai ascultat porunca mea, ai căzut din darul care aveai să-l dobândeşti! Dar, de vreme ce te întristezi mult şi te pocăieşti, ridică-te din căderea neascultării şi fă ascultare, îmblânzeşte cu fierbinţeală pe Dumnezeu şi cere de la Dânsul iertarea ta; căci Dumnezeu Se milostiveşte spre cei ce se pocăiesc şi miluieşte pe cei ce-L roagă”.

***

Dar n-a trecut multă vreme şi iarăşi, aducându-şi aminte de darul de care s-a lipsit, îşi plângea paguba sa şi iarăşi ruga pe marele Paisie să-i dea voie să meargă la cel ce şedea pe gunoi. Iar Cuviosul Paisie îi zicea să nu plece, dar fiindcă nu se supunea, ci dorea să meargă iarăşi la dânsul, pentru că era supărat de gânduri, i-a zis: „Fiule, omul acela s-a odihnit întru Domnul! Dar, fiindcă te văd că ai nădejde doar către omul acela şi te pleci sfatului lui, îţi dau voie. Deci du-te în partea dinspre miazănoapte a cetăţii şi, găsind acolo un mormânt, intră într-însul şi vei afla acolo îngropate trei trupuri de bărbaţi sfinţi, care s-au învrednicit de daruri prooroceşti. Aceia, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul vieţii lor, s-au dus şi s-au aşezat în mormântul acela. Acestea văzându-le, zi celui ce zace în mijlocul celor doi: «Robul lui Dumnezeu, Paisie, cu puterea lui Iisus Hristos, Care a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile, îţi porunceşte să te scoli ca să-mi spui cele cuviincioase şi de folos pentru mine!»”

Atunci ucenicul, alergând cu osârdie, s-a dus în partea dinspre miazănoapte a cetăţii şi, aflând mormântul, a intrat înăuntru. Şi a zis către cel adormit, după porunca bătrânului. Şi, o, minune! îndată mortul s-a sculat şi a zis: „Pentru ce nu te-ai plecat mie, care ţi-am zis să te supui poruncii bătrânului tău? Deci du-te şi te supune lui fără îndoială. Şi ascultă cuvintele lui, de voieşti a te mântui; căci cel ce nu se supune cuvintelor lui, cu adevărat se împotriveşte poruncilor lui Hristos!” Acestea zicându-le mortul, iarăşi a adormit; iar ucenicul, minunându-se, s-a întors către sfinţitul Paisie şi i-a povestit toate. De aici înainte s-au împăcat gândurile lui şi avea grijă să câştige prin ascultare bunătăţile ce le pierduse prin neascultare. Astfel el creştea în sporirea faptei bune şi a desăvârşirii.

Deci amândoi erau făcători de minuni, doctori iscusiţi ai sufle­telor şi ai trupurilor, rugători către Dumnezeu pentru toţi şi tuturor mijlocitori de mântuire. Insă povestirile dumnezeiescului Pavel fiind multe, le lăsăm altuia să le povestească. Asemenea şi ale Sfinţitului Paisie, fiind prea multe şi necuprinse, am spus puţine din cele multe, ca să îndemnăm pe ascultători spre urmarea lor; căci nu ajunge cuvânt să arate cu de-amănuntul preaînalta petrecere a Sfântului Paisie şi nici el nu voia să se cunoască isprăvile lui, pentru smerenia lui cea desăvârşită. Chiar şi celor ce-l întrebau: „Care faptă este mai înaltă decât toate faptele bune?”, el le răspundea: „Acea faptă este mai bună, care se face în ascuns”. Altădată, fiind întrebat cu aceeaşi întrebare, a răspuns: „Mai înaltă decât toate faptele bune este a urma cineva sfatului altora şi nu voinţei sale”.

Ajungând la adânci bătrâneţi şi strălucind cu faptele bune ca o stea luminoasă, acest mare om al lui Dumnezeu a fost chemat de Dumnezeu către fericirea cea din ceruri. Trupul lui l-au îngropat cu cinste mulţimea monahilor, iar duhul lui s-a suit la viaţa veşnică. După aceea, n-a trecut multă vreme şi s-a dus şi pururea pomenitul Pavel la viaţa veşnică şi la strălucirea sfinţilor, acolo unde avea ceata dumnezeiescului Paisie, ca împreună să se îndulcească fericitele lor suflete de odihna aceea, precum şi în această viaţă de acum au pătimit împreună în ostenelile pustniciei. Dar nu numai sufletele lor sunt unite în cer, ci şi trupurile deşi s-au despărţit şi s-au pus în locuri osebite, însă n-a trecut multă vreme, şi s-au unit iarăşi, punându-se în acelaşi loc, după cum urmează. Deci se cuvine ca cititorii să ia aminte la această povestire, că li se va arăta o minune preaslăvită.

Şi minune s-a făcut atunci, căci cu adevărat erau cârme aceşti doi mari părinţi, Pavel şi Paisie. Ei cârmuiau caicul în toată calea aceea şi-l izbăveau de toată împiedicarea, până l-au dus nevătămat la Pisidia. Iar marele Isidor a adus cinstitele moaşte ale sfinţilor cu toată cântarea de laudă şi cu cinste la mănăstirea ce o zidise. Şi câţi erau supăraţi de diavoli, ori pătimeau de vreo altă neputinţă, alergau la sfintele lor moaşte şi, numai apropiindu-se de ele, se vindecau. De atunci înainte câte preaslăvite minuni a lucrat Dumnezeu prin ei, nu este cu putinţă a le număra cineva. Iar eu, smeritul Ioan, am povestit numai aceste puţine din cele multe, spre slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuviosul Paisie s-a mutat la ceruri in anul 417. Sfantul Isidor Pelusiotul a mutat apoi moastele Sfantului Paisie si pe cele ale Sfantului Pavel de Tammah, in Manastirea Sfantului Pishoy din Deir El Barsha, care exista pana astazi, in apropiere de Mallawi.

Pe 13 decembrie 841, Papa Iosif I al coptilor, a mutat trupului Sfantului Paisie si pe cel al Sfantului Pavel in pustia Schetica.

Se spune ca initial au incercat sa mute numai moastele Sfantului Paisie cel Mare, insa cand l-au urcat pe barca pe care urmau sa traverseze Nilul, aceasta nu s-a miscat pana nu au adus si moastele Sfantului Pavel de Tammah.In prezent, trupul intact al Sfantului Paisie se pastreaza si astazi langa moastele Sfantului Paul de Tammah, in biserica mare a Manastirii Copte Sfantul Paisie din Desertul Nitrian.In ziua pomenirii Sfantului Paisie cel Mare (15 iulie potrivit in calendarul copt), an de an, mii de credinciosi copti vin in pelerinaj la aceasta manastire, pentru a primi binecuvantarea si mijlocirea sfantului.

Sfinte Mare Paisie  te rugam sa mijlocesti la tron Preasfintei Treimi si la Maica Domnului  pentru noi,Pt mantuirea sufletelor celor vii si adormiti din neam nostru.

Icoana- simbolizeaza inca din Evul Mediu victoria binelui asupra raului, devenind, din aceasta pricina, integrat in numeroase traditii si sarbatori crestine de pretutindeni!Aceasta icoana este BINECUVANTAREA FAMILIEI prin ocrotirea ei de boli si necazuri si de duhuri necurate, cu ajutorul prezentei a Sfantului Paisie cel MAre, Cadoul ideal pentru aniversari de nume, nunti,casa noua – simbolizand Ocrotirea FAMILIEI .

Cu rugaciunea la Sf.Parinti din aceasta Icoana – Va face din casa ta o cetate impenetrabilă impotriva răului, în care va domni prosperitatea, bunătatea și înțelegerea reciprocă.

Preacuvioase Parinte Sfinte Paisie Mare  ,tu ai ocrotit biserica pana in ziua de astazi, te rugam sa mijlocesti la tron lui Dumnezeu si pentru  noi! Sa ne ocroteasca Dumnezeu Tara noastra Romania de tot raul! Iar pentru noi si cei apropiati noua-sa ne daruiasca  iertare de pacate ,sanatate si mantuire. Multumim pentru toate darurile daruite noua!

Icoana- simbolizeaza inca din Evul Mediu victoria binelui asupra raului, devenind, din aceasta pricina, integrat in numeroase traditii si sarbatori crestine de pretutindeni!Aceasta icoana este BINECUVANTAREA FAMILIEI prin ocrotirea ei de boli si necazuri si de duhuri necurate, cu ajutorul prezentei Sf. Paisie Mare, Cadoul ideal pentru aniversari de nume, nunti,casa noua – simbolizand Ocrotirea FAMILIEI .

Cu rugaciune la Sf. Cuv.Paisie Mare  reprezentat in aceasta icoana  Acesta va face din casa ta o cetate impenetrabilă impotriva răului, în care va domni prosperitatea, bunătatea și înțelegerea reciprocă.

Sf.Cuv. Paisie Mare  are acatist.Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti.

Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu,viata si sunt pomeniti in rugaciune.

Recomandare-De Citit .Mari daruri daruesc sfintii cand li se citeste acatistu si sunt pomeniti.